Directorul SRI Eduard Hellvig a calificat drept atacuri la adresa serviciului secret informațiile care circulă în spațiul public, unele lansate de Sebastian Ghiță, altele vehiculate în presă sau pe internet.
„Suntem martori în aceste zile la o divizare în societatea românească, la atacuri fără precedent la adresa instituției al cărei director sunt și consider o datorie să punctez câteva lucruri. Am constatat că există interesul de a destabiliza o instituție puternică a statului român. Le spun tuturor că SRI are instrumente validate în timp să se apere atât pe el, dar mai ales pe cetățenii României. Un SRI slab, timorat, destabilizat ar însemna o Românie dezarmată în fața amenințărilor, iar asta nu folosește nici instituțiilor statului român, nici românilor. Eu nu am date și dovezi care să confirme tot ce se spune în spațiul public. Dacă există astfel de date, ele trebuie puse la dispoziția organelor de anchetă. Pentru orice abuz care implică serviciul, comisia de control trebuie sesizată”, a declarat Hellvig.
Directorul SRI a afirmat că nu există ofițeri acoperiți ai serviciului în justiție sau în politică și cât timp el va fi la conducerea serviciului, SRI nu se va implica în jocuri de putere sau mișcări de stradă, așa cum se vehiculează în aceste zile în spațiul public.
„Cei care mă cunosc știu că urăsc abuzurile. De aceea vă spun foarte clar. SRI nu are și nu va avea acoperiți în politică sau justiție. În mandatul meu, SRI nu se va implica în niciun tip de joc de putere. SRI nu va organiza proteste sau alte mișcări de stradă, așa cum fals s-a afirmat în anumite locuri. Cred că fiecare instituție trebuie să-și desfășoare activitatea în cadrul stabilit de lege și de Constituție. Consider că într-o democrație reală este necesar și fundamental ca serviciile de informații să nu fie omniprezente și omnipotente. Aceste vremuri au apus demult și nu trebuie să se mai întoarcă. Înțeleg preocuparea societății românești la 10 ani de la integrarea în UE, ca SRI să fie o instituție subodonată mecanismelor democratice. Demonizarea instituției pe care o conduc, prin plasarea sa în zona speculațiilor în primul rând îi afectează pe angajații noștri onești și loiali statului român. Este greu să ne apărăm, pentru că orice mesaj este interpretat. Cei care ne atacă știu că nu vom intra în acest joc și de aceea continuă. Sper că aceste atacuri se vor opri”, a declarat Eduard Hellvig.
Directorul SRI a mai spus că au existat protocoale de colaborare cu organe de aplicare a legii, dar că acestea s-au limitat la asistență tehnică din partea SRI.
„Au existat protocoale de colaborare cu organele de aplicare a legii. Ofițerii SRI au oferit asistență tehnică, nu au desfășurat activități de cercetare penală. Punerea în aplicare a mandatelor a însemnat prestare de servicii de supraveghere operativă și tehnică. Colaborarea se face acum în concordanță cu decizia CCR din martie 2016″, a explicat Hellvig.
Președintele Comisiei de Control al SRI. Adrian Țuțuianu, a confirmat că Hellvig a declarat aceste lucruri privind ofițerii SRI și în fața parlamentarilor care l-au audiat. Deputatul PSD a spus că în viitor, parlamentarii Comisiei se vor deplasa în unități ale SRI pentru a face controale și cu aceste ocazii, SRI le va pune la dispoziție mijloace prin care să poate verifica aceste afirmații cu privire la ofițerii acoperiți folosiți de SRI
„Am primit de la SRI următoarele răspunsuri: nu există ofițeri acoperiți, colaboratori și alte categorii în justiție sau politică și ne-au spus că ne vor pune la dispoziție și mijloace de verificare a acestui lucru. SRI lucrează cu ofițeri acoperiți, cu colaboratori și obțin informații utile pentru securitatea națională. Am cerut informații cu privire la protocoalele încheiate, ele sunt aduse din mandatele trecute la comisie. Sunt de acord cu schimbul de informații cu Ministerul Public, sunt în regulă întâlnirile la nivel de experți. Am și astăzi întrebări față de echipele mixte cu reprezentanți ai organelor de urmărire penală. Și eu cred că anumite îngrijorări exprimate de opinia publică sunt corecte și este de discutat în ce măsură CSAT poate veni cu acte secrete și adăuga la cadrul legislativ existent”, a declarat deputatul PSD Adrian Țuțuianu.
Atât Hellvig, cât și Țuțuianu au vorbit despre nevoia de aducere la zi a legislației privind securitatea națională, inclusiv legea de funcționare a SRI, aceasta fiind învechită și cu lacune față de amenințările prezente astăzi.
„Am cerut public sprijinul Parlamentului pentru adoptarea unui pachet de legi privind securitatea națională, pentru că cadrul legislativ actual nu mai permite acoperirea lacunelor în fața provocărilor prezente. Nu avem voie să avem inițiative legislative și este foarte bine asta. Este rolul Parlamentului. Parlamentul este chemat să facă legi în democrație și am speranța că Parlamentul ne va ajuta în acest sens. SRI împreună cu celelalte instituții de intelligence din România – SIE, Direcția de Informații Militare, este al doilea contributor pe segmentul de analiză la NATO, după SUA. Este un efort pe care îl facem zi de zi, astfel încât decidenții NATO să ia deciziile strategice în cunoștință de cauză”, a mai spus Eduard Hellvig.
Bugetul pentru SRI urmează să fie redus cu aproximativ 10% față de anul trecut, a afirmat Adrian Țuțuianu, aprobarea bugetului urmând să aibă loc săptămâna viitoare.